joi, 24 ianuarie 2019

Încălzirea unui imobil comparată cu un ciur cu apă

Desi suntem destul de mult ramasi in urma Europei din punctul de vedere al surselor de incalzire pe care le utilizam, precum si al modului in care ne incalzim imobilele, tehnologiile noi din acest punct de vedere sunt tot mai mult discutate in mediile on-line, ca urmare in primul rand a deschiderii catre Europa si nu numai, realizata prin numarul mare de romani care au ales sa munceasca cel putin o perioada in strainatate, care au devenit astfel adevarati ambasadori ai noilor tehnologii privind incalzirea imobilelor.



Sistemul de incalzire gandit pentru imobil
Foarte multi clienti carora le-am montat pompe de caldura au fost nevoiti sa se multumeasca cu jumatati de masura din punct de vedere al optimizarii rezultatelor obtinute ca urmare a montarii pompei de caldura deoarece imobilul fiind deja construit la gata, era foarte greu sa mai execute modificari.

Widfangul (vestibulul)
Widfangul sau sasul reprezinta un element constructiv intalnit frecvent in inteligenta traditiei populare a poporului nostru privind realizarea constructiilor de case. Acesta este un antespatiu, neincalzit, amplasat la intrarea in casa, unde cei care intra isi lasa de obicei hainele, umbrela, palaria, etc.

Instalatia de ventilatie
Deşi este greu de crezut în lipsa unei documentări, multe dintre imobilele rezidenţiale construite astăzi în Romania fara sisteme de ventilatie, pot genera boli grave locuitorilor acestor imobile.


Pompele de caldura ASG sunt pompe de căldură cu utilizare apă-apă (sau pompe de căldură sol-apa), caracterizate printr-un înalt grad de fiabilitate garantat de producător în baza componentelor de înaltă calitate utilizate în construcția echipamentului.



Sursa: pompedecalduraasg.ro

duminică, 13 ianuarie 2019

De ce să instalezi în 2019 o pompă de căldură sol-apă?

Pompele de caldura sol-apa sunt unele dintre cele mai populare solutii de incalzire in prezent, la nivel european. Numite si pompe geotermale, acestea se folosesc de caldura existenta in pamant, pe care o preiau si o amplifica, iar apoi o transfera in casa.



Desi poate suna paradoxal, pompele geotermale pot sa ajute si la racirea locuintei. Mecanismul utilizat pentru procesul de transfer al caldurii din sol in casa poate functiona si in sens invers. Apa care circula prin instalatia din pardoseala absoarbe caldura din casa si o transfera in sol. De altfel, o pompa are capacitatea de a asigura si accesul la apa calda menajera si poate si sa incalzeasca apa din piscina, daca i se monteaza un kit special. Asadar, poti considera pompa geotermala si ca o varianta de racire a locuintei. Astfel, ai posibilitatea de a renunta la costurile generate de un aparat de aer conditionat.


Centralele termice obisnuite pot afecta confortul termic al locuintei prin procesul lor, intrucat ard din oxigenul existent in casa. In cazul in care folosesti incalzire prin lemne, trebuie sa ai in permanenta grija asigurarii necesarului de lemn, pe langa procesul probabil zilnic de alimentare a centralei. Lemnele trebuie taiate, transportate pana la centrala, care trebuie curatata periodic. Toate aceste dezavantaje cauzatoare de disconfort vor disparea si ele, daca optezi pentru o pompa de caldura sol-apa. Niciun fel de efort nu va mai fi necesar, iar nivelul de oxigen din locuinta nu va fi influentat in niciun fel.

Sursa: acasa.ro

Locuințele încălzite cu pompe de căldură redau (și) confortul financiar

Pentru a nu-si bloca economiile in perioada iernii, multi romani aleg pompe de caldura inca din faza de proiectie a locuintei, desi nu multi sunt cei care cunosc mecanismele de functionare si avantajele acestei solutii termice.



In mod evident, atat pompele de caldura, cat si panourile solare constituie o investitie. Totusi, costul primar va fi rapid amortizat, tinand cont de faptul ca si costurile facturilor vor incepe sa fie mai mici. Potrivit unui sondaj demarat de o publicatie de design interior, 60% dintre spatiile locative construite in intervalul 2012 – 2018 beneficiaza de incalzire pe baza pompelor de caldura, aspect care subliniaza, inca o data, aplecarea romanilor spre solutii termice avantajoase pe termen lung, nu doar pe termen scurt.


Si incalzirea apei constituie un real avantaj pentru cei care au optat pentru aceasta solutie termica, in masura in care pompele de caldura pot genera la o temperatura de pana la 60 de grade apa calda menajera. Incalzirea acesteia constituie o reducere de cost si resurse pentru cei care apartin respectivului spatiu locativ, adica un nou atribut de performanta al pompelor de caldura.

Sursa: acasa.ro

Secţia TBC a Spitalului de Urgenţă din Focşani va fi reabilitată termic pe bani europeni

Proietul „Reabilitarea energetică şi lucrări conexe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf Pantelimon Focşani, secţia Pneumoftiziologie” este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014-2020 şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020.



Prin această investiţie se urmăreşte reabilitarea termică a clădirii, în scopul creşterii eficienţei energetice a acesteia, precum şi a reducerii costurilor de întreţinere, creând în acelaşi timp condiţii de sănătate specifice nivelului Uniunii Europene. Realizarea lucrărilor de intervenţie au ca scop creşterea performanţei energetice, analizarea construcţiei şi a instalaţiilor aferente din punct de vedere tehnic şi economic.


În cadrul proiectului vor avea loc mai multe lucrări de reabilitare, atât la interiorul clădirii, cât şi în exterior. Se va instala o pompă de căldură aer-apă, care contribuie la necesarul total de energie termică utilizată la funcţionarea instituţiei. Totodată, se vor utiliza echipamente tehnologice, eficiente din punct de vedere energetic. De asemenea, vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire şi a sistemului de furnizare a apei calde consum şi a lucrărilor de instalare a sistemului de ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior.

Sursa : adevarul.ro

Primele blocuri din Romania fără facturi la întreținere

Dezvoltatorii români ai proiectului de apartamente pasive LOFT Green Apartments din Mogoșoaia anunță că vor vinde apartamente care nu vor avea facturi la utilități. Astfel, costurile cu apa caldă, căldura, răcirea și curentul electric vor fi suportate timp de doi ani de zile de către dezvoltator.



Practic toți cei care vor semna un antecontract luna aceasta pentru achiziția unei locuințe în ansamblul LOFT Green Apartments vor fi scutiți de plata facturilor, aceasta fiind o premieră pe piața de profil din România.

Iar după cei doi ani de zile în care locatarii nu vor plăti nimic, costurile pentru apă caldă, căldură și răcirea locuințelor sunt diminuate cu 80% față de un apartament vechi datorită pompelor geotermice pe care aceste locuințe le folosesc.

“Avantajul principal al apartamentelor pasive îl constituie costurile reduse pentru apă caldă, căldură și răcirea apartamentelor. Apartamentele noastre sunt izolate foarte bine pentru a reduce pierderile de căldură. De exemplu, la proiectul nostru de case pasive Ecovillas, locatarii plătesc în lunile de iarnă în jur de 100 de lei pentru încălzire și apă caldă”, spune Gabriel Focșeneanu – investitor LOFT Green Apartments.


În total, la Mogoșoaia, vor fi construite trei blocuri cu 154 de apartamente, prima fază a proiectului va fi finalizată în mai 2019 - 44 de apartamente stil boutique, cu design unic. LOFT Green Apartments este un proiect rezidențial în valoare de 10 milioane de euro.

Sursa: dailybusiness.ro

Primele apartamente din mijlocul pădurii, care se încălzesc prin captarea căldurii Pământului

Un grup de trei investitori români, cunoscuţi pentru dezvoltarea ansamblului de case Ecovillas din Sectorul 5, a lansat la vânzare un complex cu 154 de apartamente care se vor încălzi cu energie geotermică.



Construcţia va fi realizată în două faze, în prima etapă urmând să fie livrate 44 de apartamente cu design unic, cu termen de finalizare mai 2019. Valoarea totală a investiţiei este de 10 milioane de euro şi va fi acoperită din fonduri proprii ale dezvoltatorilor şi investitorilor, precum şi din creditare bancară.


Energia necesară funcţionării acestor apartamente va fi obţinută cu ajutorul unor pompe de căldură geotermice. „Practica şi studiile arată că utilizând pompele de căldură geotermice pentru a încălzi sau răci casa şi pentru a produce apă caldă menajeră reduc considerabil costurile de întreţinere ale casei, facturile la încălzire sau racire fiind aproape zero“, scrie pe siteul de prezentare al proiectului.

Sursa: capital.ro

7 lucruri la obiect pe care să le știi despre pompele de căldură

Dacă vrei să te familiarizezi cu subiectul pompelor de căldură sol-apă, mai jos îți sunt prezentate 7 lucruri utile pe care ar fi bine să le cunoști.



1. Pompele de căldură utilizează căldura din interiorul pământului ca modalitate de încălzire și răcire a casei. Deoarece temperaturile din adâncul solului sunt mai mari iarna și mai mici vara, față de exterior, pompele de căldură profită de această stare de fapt. Ele nu produc căldură, ele o transferă în interiorul sau în afara casei.

2. Execuția pentru a avea parte de încălzire cu ajutorul energiei regenerabile implică: 1. forajele geotermale - sonde verticale în pământ sau colectoare orizontale, 2. pompa de căldură din interiorul casei (sunt conectate la ea conductele subterane), 3. instalația din locuință (calorifere, încălzire prin pardoseală).

3. Pompele de căldură asigură confortul termic pe tot parcursul anului. Așadar, pe lângă căldura locuinței iarna, este bine de punctat că prin inversarea principiului de funcționare, pompele de căldură sol-apă asigură și răcirea ei vara. Deci nu mai este nevoie de aparate de aer condiționat. De asemenea, este asigurată și apa caldă menajeră sau încălzirea apei din piscină, dacă există în curtea proprietarilor.

4. Pentru execuția sistemului cu pompe de căldură sol-apă, ca persoană fizică nu este nevoie de nicio autorizație. În schimb, ca persoană juridică este nevoie de aviz de la Apele Române. Pentru ca rezultatul să fie unul de succes, sistemul să asigure necesarul de căldură al casei, se recomandă să fie contactată o firmă cu experiență în executarea acestui tip de lucrare.


5. Pompele de căldură au un cost de instalare destul de ridicat, aproximativ 10 mii euro pentru o casă cu 120 mp, însă este o investiție care se amortizează în timp datorită facturilor scăzute lună de lună (economii pe termen lung), care ajung să fie cu 50% - 75% mai mici față de utilizarea sistemelor tradiționale de încălzire. Prin urmare, a afirma că pompele de căldură sunt prea scumpe, este greșit.

6. Cu pompele de căldură sol-apă scapi de grija întreținerii, a reviziilor, a schimbării pieselor sau a înlocuirii după 10 - 15 ani. Este o tehnologie care are ca avantaj și durabilitatea. Generații la rând se pot bucura de investiția făcută azi în sistemul pompelor de căldură.

7. Pompele de căldură sunt prietenoase cu mediul, răspund unui mod ecologic de funcționare, de altfel absolut necesar în condițiile actuale. Dat fiind reducerea emisiilor de dioxid de carbon, a monoxidului de carbon sau a altor gaze cu efect de seră, sunt ideale pentru a încuraja un mediu sănătos atât acum, cât și pentru copiii și nepoții noștri.

Sursa: observator.tv

Pompa de căldură – element-cheie în asigurarea calității unei piscine

Întreținerea piscinei reprezintă unul dintre elementele-cheie pentru asigurarea unei durate extinse de viață ale acesteia. Printre echipamentele care ajută într-o astfel de situație se numără și pompa de căldură. Acesta este un dispozitiv care se folosește de resursele din mediul înconjurător pentru a genera căldura ce va fi utilizată pentru încălzirea piscinei.



o pompă de căldură pentru piscină îți mai oferă: - Posibilitatea de a obține o temperatură predeterminată – poți să încălzești apa din piscină la o temperatură de până la 40 °C, cu maximă rapiditate și cu un nivel foarte scăzut al costurilor. Asigurarea unei temperaturi constante va contribui la prelungirea duratei de viață a materialelor din componența piscinei. - Un sistem de încălzire care nu implică cunoștințe avansate de folosire sau întreținere – fiind vorba despre un echipament foarte simplu, nu trebuie să dispui de prea multe cunoștințe pentru a-l folosi. - Un dispozitiv care este prietenos cu mediul înconjurător – utilizează resurse regenerabile (precum energia solară), așa că protejezi natura de fiecare dată când utilizezi pompa ( nu sunt emise noxe și agenți poluanți în timpul funcționării). - Dispozitiv sigur și durabil – dacă este instalată de o echipă profesionistă, atunci beneficiezi de garanție extinsă de utilizare și te poți baza pe acest echipament pentru a ajuta la prelungirea duratei de viață a piscinei.


Îngrijește-te de piscina ta și oferă-i un sprijin activ în extinderea duratei de viață, prin intermediul unei pompe de căldură!

Sursa: newsar.ro

Iarna plătește 10 euro pe lună încălzire şi apă caldă

După ce a locuit ani de zile într-o casă unde plătea şi 2.000 de euro pe an facturi la încălzire, omul de afaceri clujean Béla Barabás (49 de ani) şi-a construit în 2014 o casă conform celor mai stricte standarde privind locuinţele pasive, cele impuse de Institutul Casei Pasive din Germania, și acum plătește 10 euro pe lună încălzire şi apă caldă.



Cât plătiţi factura pentru o lună de iarnă?


La casele pasive nu prea există diferenţă mare la factură de vara faţă de cea de iarnă. Astfel, am cumulat per apartament undeva la 10 euro, deci un 40 de lei pe lună. Sunt în casă 3 apartamente, de 50 de metri pătraţi, de 100 de metri pătraţi şi de 65 de metri pătraţi. Vorbim despre factura de curent, în care intră şi apa caldă menajeră şi încălzirea, dar nu şi consumul electrocasnicelor, pentru că avem contor separat pentru a monitoriza exact. Gaz nu avem. Încălzirea o facem cu o pompă de căldură pe bază de curent. În plus, sistem de ventilaţie are un filtru care costă 15 euro şi la 3-4 luni de zile trebuie schimbat, pentru că aerul din zonă este destul de poluat. (Casa este situată în apropiere de Pădurea Făget pe o stradă circulată intens -nr) Standardul de casă pasivă este de 15 kilowaţi/oră pe metru pătrat pe an pentru încălzire iarna/răcire vara. Asta este ca şi cum aş avea o maşină care consumă 15 litri faţă de una care consumă 1,5 litri de benzină.

Sursa: adevarul.ro

La IPJ Neamț vor fi instalate 6 pompe de căldură până în 2022

Pînă în anul 2022, sediile IPJ Neamţ intră în proces de reabilitare termică. Este vorba de o investiţie în valoare de peste 29 milioane de lei noi. „Implementarea acestui proiect va avea ca rezultat atît creşterea calităţii serviciului poliţienesc, cît şi o serie de beneficii economice, sociale, asupra mediului, prin economiile făcute“, a declarat şeful IPJ Neamţ.



Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ intră în reabilitare, iar pînă în anul 2022 toate corpurile de clădiri pe care le deţine instituţia vor fi ca noi, în urma unei investiţii de peste 29 milioane de lei. Este vorba de un proiect care are în vedere reabilitarea termică în vederea creşterii eficienţei energetice şi modernizarea spaţiilor de lucru pentru corpurile de clădiri C1, C2 şi C6 şi la U.M. 0819 pentru corpurile C1 şi C2. Proiectul este realizat în parteneriat cu unitatea militară 0807 Iaşi şi este cofinanţat prin Fondul European de dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2014 – 2020, axa prioritară 3 – sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon. Durata de implementare este de 73 de luni, între data de 14.04.2016 şi 30.04.2022, cuprinzînd şi perioada de desfăşurare a proiectului înainte de semnarea contractului de finanţare. Valoarea totală a investiţei cu tot cu tva este de 29.336.619,53 de lei. Sursa de finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 15,77 milioane de lei, achivalentă cu 85% fin valoarea totală eligibilă a proiectului iar durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni. Scopul proiectului îl reprezintă creşterea performanţei energetice a clădirilor ţinînd cont de condiţiile climaterice exterioare şi de amplasament, de cerinţele de confort interior, de nivelul optim din punct de vedere al costurilor, al cerinţelor de performanţă energetică prin reabilitare termică şi modernizarea spaţiilor de lucru la clădirile IPJ Neamţ şi U.M.nr. 0807 Iaşi, Sediul din Piatra Neamţ.


Principalele lucrări de reabilitate termică şi energetică aferentă investiţei sînt: îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei clădirii (pereţi exteriori, tîmplărie, planşeu peste ultimul nivel, planţeu peste subsol), şarpantelor şi sistemului de termo şi hidroizolaţie; modernizarea prin introducerea sistemelor de ventilare şi climatizare, a sistemelor de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii (296 recuperatoare de caldură), inclusiv sisteme de răcire pasivă şi achiziţionarea şi instalarea echipamentelor aferente; lucrări de reabilitare şi modernizare a instalaţiilor pentru distribuţia apei calde menajere; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice pentru consum propriu (9 pompe de caldură, 528 panouri fotovoltaice) pentru scăderea emisiilor de CO2 – gaze cu efect de seră; lucrări de reabilitare şi modernizare a instalaţiilor de iluminat în cladiri (înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă ăidicata şi durata mare de viaţă -tehnologie LED; implementarea sistemelor de management energetic integrat (BMS) pentru cladiri avînd ca scop îmbunătăţirea eficienţei energetice şi monitorizarea consumurilor de energie

Sursa monitorulneamt.ro