miercuri, 29 august 2018

Cum să înmagazinezi căldură vara pentru iarnă cu ajutorul unei pompe de căldură

Producătorii de pompe de căldură recomandă folosirea climatizării pe timp de vară pentru că astfel se introduce în sol căldura preluată de pompa din imobil. Aceasta va permite pe timp de iarnă o creștere a eficienței pompei de căldură.

Unul dintre visurile mele din copilărie este să întâmpin Crăciunul în mijlocul unei încăperi largi, înconjurat de familie și să fie cald. Iarna gerul se lasă afară. Prefer să-l privssc de la geam cum se joacă cu fulgii de nea.



In rândul unor arhitecți specializați în proiectarea cabanelor de vacanță circulă recomandarea ca imobilele respective să aibă încăperile cât mai mici cu putință pentru a fi mai ușor de încălzit și vizitele să se facă în grupuri cât mai mari. Această recomandare este parțial de bun augur. Principalul dezavantaj al cabanelor de vacanță este faptul că ele nu sunt locuite continuu. Ele sunt locuite ocazional și, mi se pare corect, este de preferat să fim întâmpinați la sosire cu o temperatură cât de cât acceptabilă. Din fericire, tehnologia actuală ne permite în prezent să controlăm de la distanță agentul de încălzire - indiferent de forma acestuia. Excepție fac doar sobele tradiționale pe lemne.

Diferența nu este dată de mărimea încăperilor, ci de timpul și costurile necesare pentru încălzire la temperatura dorită. O cabană pe structură de lemn, cu o izolație minimă ca să nu spun inexistentă, situată în imediata apropiere a unui lac înghețat nu se poate compara cu o cabană din cărămidă, cu o izolație corespunzătoare, situată în apropierea unei păduri. Proprietarii de cabane, în timp, au obținut date pe care le-au putut compara între ei. Astfel, au înțeles că terasele din jurul cabanelor nu au doar un rol estetic și de agrement, ci și un rol extrem de important de micșorare a cheltuielilor de încălzire pe timp de iarnă. Pe de o parte, au ținut la distanță umezeala datorită săpezii. Pe de altă parte, au menținut o temperatură mai ridicată a solului în imediata apropiere a cabanei.




In concluzie, temperatura solulului pe care este construită cabana și din imediata ei învecinătate este extrem de importantă. Dacă este așa, de ce să nu mergem mai departe? De ce să nu transferăm în timpul verii o parte din căldura din interior și să preluăm iarna? Binențeles, puteți veni cu calcule de eficiență, cu pierderi de căldură în sol. Inainte să iei decizia finală, sfatul meu este să urmărești acest detaliu aparent nesemnificativ când mai mergi la o cabană de vacanță dotată cu pompă de căldură.

Avantajele climatizării pe timp de vară sunt și mai evidente în cazul imobilelor locuite permanent.

joi, 23 august 2018

Încălzirea prin pardoseală premium de la REHAU are acum preţuri speciale, cu până la 15% mai mici

Sistemele de încălzire prin pardoseală reprezintă o premisă a confortului din propria locuinţă, a unei vieţi plăcute şi agreabile. În ultimii ani, sistemele de încălzire prin pardoseală au început să fie folosite la scară largă şi în România.



Spre deosebire de sistemele clasice în care se folosesc radiatoare, încălzirea prin pardoseală aduce următoarele avantaje:
– Obţii confort optim – Căldura se distribuie uniform pe toată suprafaţa.
– Reduci Cantitate de Praf şi previi apariţia mucegaiului.
– Economiseşti spaţiu preţios din locuinţa ta.



Profită și tu de această reducere și alege soluţiile de încălzire în pardoseală Rehau! Durata de viaţă este de până la 100 de ani. Cere ofertă pe incalzire-pardoseala.rehau.com

joi, 9 august 2018

Pompele de căldură sol-apă sunt mai scumpe sau mai ieftine decât o centrală clasică?

Mai scumpe pentru cine? Mai scumpe comparativ cu care centrală clasică? Avem în vedere doar cheltuielile noastre personale de achiziție, montaj, utilizare și întreținere sau luăm în calcul și pierderile suportate de întreaga comunitate datorate utilizării excesive a altor forme de încălzire? Comparăm prețul cu o centrală clasică de încălzire sau adaugăm și prețul unei instalații de climatizare?

In perioada în care am început să mă documentez despre pompele de căldură am conștientizat faptul că un calcul financiar corect implică extrem de mulți factori. Rezultatul unui calcul primar, bazat pe puțini factori, poate să fie total diferit de unul complex, bazat pe mai mulți factori.



Cel mai elocvent exemplu. Cu ajutorul unei pompe de căldură putem obține evident căldură iarna dar putem folosi aceeași instalație și pentru a răcori imobilul pe timpul verii. Pe scurt, o pompă de căldură elimină necesitatea unei instalații de climatizare. In acest caz, întrebarea ar deveni: o pompă de căldură este mai scumpă decât o instalație clasică de încălzire și o instalație de climatizare?

Un alt factor extrem de important este compatibilitatea cu alte instalații termice și capacitatea maximă la care este folosită sursa principală de încălzire. Fiecare casă are propria istorie și propriul consum. Este recomandat ca instalația termică să fie proiectată astfel încât sistemul principal de încălzire să fie folosit la o capacitate cât mai mare. In situația în care sistemele adiacente preiau o bună parte din necesar, un echipament principal performant nu-și mai justifică investiția.




Am lăsat intenționat la final principalul avantaj financiar, din punctul meu de vedere, al utilizării pompelor de căldură. Aceste pompe protejează mediul, contribuind în mod semnificativ la reducerea emisiilor de CO2. O casă dotată cu cel mai performant sistem clasic de încălzire nu mai valorează nimic dacă se află în mijlocul unui incendiu, a unei alunecări de teren sau a unei inundații. 2018 ne-a oferit, din păcate, numeroase exemple în această privință.

Pompele de căldură transferă căldura din mediu în casele noastre fără intermediari. Această situație este contrară mentalității de a creea și menține locuri de muncă doar de dragul existenței acestora, indiferent de pierderile financiare suportate de întreaga comunitate.