vineri, 28 iunie 2019

O grădiniţă şi două săli de sport din Ploieşti, reabilitate din punctul de vedere al eficientizării energetice

Pe lista proiectelor din domeniul eficientizării energetice care se vor pune în practică în municipiul reşedinţă al judeţului Prahova, au mai fost adăugate alte trei. Concret, recent, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a semnat contractele de finanțare pentru trei proiecte importante din domeniul eficientizării energetice.



Este vorba despre trei clădiri publice din domeniul educației, respectiv Grădinița cu program prelungit nr. 23 şi sălile de sport ale Liceului Tehnologic 1 Mai și Liceului Tehnologic de Servicii “Sfântul Apostol Andrei”. În cazul grădiniţei, proiectul vizează reabilitarea termică și implementarea unui iluminat eficient energetic, în termen de 11 luni de la semnarea contractului de finanțare, în care vor fi incluse şi realizarea unor sisteme de producţie de energie termică şi electrică din surse regenerabile. Valoarea totală a acestui proiect este de 4.140.392,03 lei, din care 81.792,51 lei reprezintă contribuția de la bugetul local. Proiectul pentru sala de sport a Liceului Tehnologic “1 Mai” se va derula tot în termen de 11 luni de la semnarea contractului de finanțare şi va viza reabilitarea termică și implementarea unui iluminat eficient energetic.

De asemenea, contractul de finanțare menționat mai are stipulat și un obiectiv specific suplimentar, care prevede scăderea consumului energetic primar al clădirii aferente liceului, prin utilizarea resurselor de energie regenerabilă – pompă de căldură și panouri fotovoltaice. Valoarea acestui proiect este de 1.953.308,49 lei, din care 38.017,44 lei reprezintă contribuția de la bugetul local.

Sursa http://ziarulprahova.ro

marți, 25 iunie 2019

Primăria Brașov investește 1,3 milioane lei în pompe de căldură, pentru modernizarea sistemului de termoficare din oraș

Primăria Brașov a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) o cerere de finanțare prin Programul „Termoficare 2006 – 2020 căldură și confort”, pentru instalarea unor noi pompe de căldură la CET Nord 1, care să contribuie la modernizarea sistemului vechi de termoficare din zonă.



Potrivit viceprimarului Brașovului Costel Mihai, noile pompe ar urma să le înlocuiască pe cele vechi, care sunt de capacitate foarte mare și, din cauza presiunii cu care acestea introduc agentul termic în rețea, pot produce avarii la conducte, de fiecare dată când sunt pornite. Aceste avarii se produc din cauza așa-numitului „efectu de berbec”, mai ales în zonele în care rețeaua nu a fost modernizată. Mai exact, în momentul în care se încarcă instalațiile agentul termic este introdus cu o presiune foarte mare, iar porțiunile „slăbite” ale conductelor pot ceda. Noile pompe reduc însă acest risc și implicit și pierderile cauzate de astfel de avarii.

Sursa: brasovmetropolitan.ro

vineri, 21 iunie 2019

Ploieştiul a accesat 20,66 mil. lei fonduri europene pentru eficienţa energetică a blocurilor

Municipiul Ploieşti a semnat contractele de finanţare pentru cinci proiecte din domeniul eficientizării energetice în sectorul rezidenţial şi pentru două clădiri publice din do­me­niul educaţiei, cu o valoare totală de 20,66 milioane lei, din care 7,85 mil. lei reprezintă cheltuielile de la bugetul local.

Primarul municipiului Ploieşti Adrian Florin Dobre a mai semnat un contract de finanţare pentru creşterea efi­cienţei energetice a clădirii aferente Grădiniţei „Sfântul Mu­cenic Mina“, prin reabilitarea termică şi implementarea unui ilu­minat eficient energetic, în termen de 11 luni de la sem­narea contractului de finanţare. Contractul de finanţare men­ţionat mai sus are stipulat şi un obiectiv specific sup­li­mentar, care prevede scăderea consumului energetic primar al clădirii aferente Grădiniţei cu program prelungit nr. 23, prin utilizarea resurselor de energie regenerabilă - pom­pa de căldură şi panouri fotovoltaice, în termen de 11 luni de la semnarea contractului de finanţare.

Sursa zf.ro

luni, 3 iunie 2019

Climatizare cu pompe de căldură, pentru Centrul Cultural Poșta Veche

Restaurarea clădirii POȘTA VECHE este unul dintre proiectele cu finanțare europeană pe care Primăria Călărași îl implementează în această perioadă.



Proiectul are o valoare de 2,5 milioane de euro.

Centrul Cultural Poșta Veche va fi prima clădire publică din Călărași climatizată cu pompe de căldură, folosind astfel surse regenerabile.

La începutul lunii mai au fost terminate forajele necesare sistemului de încălzire a clădirii, fiind executate 10 foraje geotermice cu buclă închisă la o adâncime de 124 de metri.

Încălzirea spațiilor viitorului Centru Cultural Poșta Veche va fi asigurată de două pompe de căldură, acestea fiind dispozitive care extrag căldura pământului și o folosesc pentru încălzirea aerului și a apei calde menajere.

Sursa infomuntenia.ro

“Căsuța Iepurașilor” din Cluj este incalzita cu pompa de caldura

Creșa “Căsuța Iepurașilor” de pe strada Donath a fost deschisă joi, 2 mai, după cum a anunţat primarul Emil Boc. Creșa a fost construită de Primăria Cluj-Napoca şi are o capacitate de 90 de locuri. Valoarea investiției de la bugetul local este puţin peste 4 milioane de lei.



“Sustenabilitatea clădirii a fost realizată prin folosirea materialelor ecologice, cu o componentă mică de carbon, și au fost utilizate soluții constructive de instalații cu impact minim asupra mediului. La construcție au fost utilizate o parte din materialele obținute prin demolarea clădirii existente pe amplasament (piatra, cărămida), sisteme de consum eficient și economic al apei (reciclarea apei pluviale). De asemenea, au fost implementate sisteme alternative de generare a energiei prin panouri solare, iar încălzirea/răcirea spațiilor este asigurată prin montarea unor pompe de căldura și circuite în pereți”, potrivit unui anunţ postat pe Facebook de primarul Emil Boc.

Sursa: monitorulcj.ro

Orasul lui Mark Gitenstein de langa Cluj va fi dotat cu pompe de caldura

În satul Băbuțiu din comuna Vultureni, județul Cluj, societatea Șoimeni Parc SA dezvoltă un mare proiect rezidențial. Firma are în plan construirea unui orășel, proiect denumit „Colina Nouă”. PUZ-ul proiectului privind ”introducere teren în intravilan pentru construire ansamblu rezidențial cu dotări aferente” a fost pus în discuție spre aprobare în toamna anului 2017 în Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj. Agenția pentru Protecția Mediului Cluj a decis că proiectul nu necesită o evaluare de mediu, ”deoarece amplasamentul studiat nu se găsește în arii naturale protejate de importanță națională, comunitară sau internațională și nu se identifică impact semnificativ advers asupra mediului ca urmare a implementării acestuia”.



În septembrie 2016, a fost înregistrată de către societatea Șoimeni Parc SA marca Colina Nouă, așa cum este denumit mega-proiectul rezidențial, un orășel amplasat în mijlocul naturii. Potrivit propriei prezentări, ”Colina Nouă va fi comunitatea de 2500-3000 de locuitori care vor avea acces la o multitudine de facilități-școală cu programe educaționale inovative, centru de recreație și fitness, fermă organică, parcuri și locuri de joacă, clinică medicală, facilități pentru vârstânici, zonă comercială cu restaurante și cafenele, centru de afaceri și evenimente, toate conectate printr-o rețea de trotuare și piste de biciclete.

Proiectăm având în minte cel mai important lucru: familia. Elementul esențial este școala. Din prima zi, în Colina Nouă, va exista o școală modernă, concepută după modelul finlandez de predare, care va acomoda atât grupe de grădiniță, cât și clasele 0 și 1. În anii următori se vor adăuga restul claselor primare și cele de liceu. Credem că viața se poate simplifica enorm atunci când copilul tău merge singur până la școală pe alei pietonale sau piste special concepute pentru biciclete. Tot acolo vor fi proiectate o serie de activități pentru copii, astfel încât tu să te deplasezi mai puțin spre oraș și să economisești timp prețios.Infrastructura va fi realizată încă din prima fază a proiectului, în cel mai mic detaliu, cu drumuri asfaltate, iluminat public, alei de acces. Toate casele vor fi finalizate în același timp”.

Casele vor avea suprafețe construite între 163 mp și 378 mp cu arhitectură transilvăneană reinterpretată modern și cu dotări de ultimă generație: ”Toate casele se vor încadra în clasa energetică A și vor avea incluse în pachetul standard de dotări: pompă de căldură, panouri solare, sistem de ventilație, sistem de ventilare aport de aer proaspăt și recuperare energie, climatizare, încălzire în pardoseală, interfață SMART pentru a putea controla cele mai importante funcții direct de pe telefonul tău și parcări prevăzute cu alimentare pentru mașini electrice”.

Sursa : cotidianul.ro

La Primăria Suceava va fi montată şi o pompă de căldură de tip sol-apă

După sărbătorile de Paşti lucrările vor începe la partea din spate, dinspre strada Alexandru cel Bun, de unde se va veni către faţă, unde va fi schimbată cortina – actuala faţadă.



Proiectul prevede îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei clădirii (pereţi exteriori, ferestre, tâmplărie, planşeu peste ultimul nivel, planşeu peste subsol), a şarpantelor şi a învelitoarelor, inclusiv măsuri de consolidare a clădirii, dar şi reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor pentru prepararea şi transportul agentului termic pentru încălzire şi pentru apa caldă menajeră, a sistemelor de ventilare şi climatizare, inclusiv sisteme de răcire pasivă. Printre principalele obiective se numără utilizarea surselor regenerabile de energie pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum, motiv pentru care, pe lângă centrala pe gaz cu funcţionare în condensaţie, va fi montată şi o pompă de căldură de tip sol-apă, de 40 Kw, iar caloriferele vor fi demontate şi înlocuite cu ventiloconvectoare.

Măsurile sunt completate de montarea unui „chiller” de 89 kw care să asigure răcirea şi încălzirea aerului pentru instalaţia de climatizare şi ventilaţie mecanică, o centrală de tratare a aerului, dar şi echipamente care să optimizeze funcţionarea tuturor instalaţiilor.

Sursa monitorulsv.ro

Ambulatoriul de la Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi va fi modernizat şi dotat cu pompe de căldură şi sisteme de climatizare

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi a semnat contractul de finanţare pentru proiectul “Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate de la Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi”, în valoare 9.460.217 de lei.



“Clădirea Ambulatoriului de Specialitate va fi consolidată, reabilitată, supraetajată şi extinsă pe orizontală şi pe verticală, ceea ce înseamnă că vom mări de aproape 4 ori suprafaţa actuală. De asemenea, vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire, vor fi instalate pompe de căldură şi sisteme de climatizare. O treime din banii alocaţi proiectului vor fi investiţi în dotarea cu aparatură medicală, inclusiv un computer tomograf performant”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Proiectul prevede achiziţionarea a 85 de echipamente medicale. Finanţarea a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale.

Sursa adevarul.ro

Instalarea panourilor solare și a unei pompe de căldură ajută ferma să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră

Instalarea panourilor solare și a unei pompe de căldură ajută ferma să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Nu numai că acest lucru are efecte pozitive asupra mediului, dar a avut, de asemenea, un impact economic pozitiv, cu o scădere cu 80% a facturilor de energie ale fermei.



Această combinație de bune practici de mediu care conduce la beneficii economice clare poate fi observată și în cazul uleiului de rapiță produs în fermă. După ce au decis să folosească numai sticle de sticlă, mai degrabă decât plastic, atunci când vând produsele lor, s-a înregistrat o creștere semnificativă a calității acestui ulei.

Cu toate acestea, rămâne o întrebare - au avut aceste eforturi un efect benefic asupra mediului local? Dacă da, cum le măsuram? Familia Kowalski a găsit chiar și o modalitate de a testa calitatea eforturilor lor folosind o metodă care aduce beneficii și mediului: albinele.

Prin păstrarea a 30 de stupi pe pământul lor, agricultorii pot ține pasul cu privire la situația de mediu din fermă. Albinele sunt extrem de sensibile la perturbarea mediului și sănătatea copiilor, acționează ca indicator al sănătății mediului înconjurător. În schimbul acestor metode de "prietenie cu albinele", ferma are un bonus financiar. Producția de semințe de rapiță a crescut până la 35% de la instalarea stupilor, ceea ce a sporit profitul fermei cu aproximativ 9400 EUR pe an.

Sursa agroinfo.ro