joi, 27 februarie 2020

Energia geotermală, folosită la încălzirea apartamentelor ieşenilor!

În esenţă este vorba de folosirea unor pompe de căldură geotermale de tip reversibil * acestea transferă căldură de la o sursă de joasă temperatură la o sursă de înaltă temperatură * municipalitatea speră că, astfel, sistemul de încălzire centralizat poate recâştiga interesului populaţiei şi, implicit, ieşenii pot reveni la agentul termic furnizat de Veolia



În scopul accesării unor surse de finanţare prin POIM Axa prioritara 6, pentru exploatarea energiei geotermale locale, municipiul Iaşi, împreună cu operatorul sistemului centralizat de termoficare, a derulat o serie de activităţi în vederea pregătirii documentaţiei necesare aferentă aplicaţiei de finanţare pentru proiectul „Crearea unei capacităţi noi de producere a energiei termice în cadrul SACET Iaşi cu ajutorul unor surse regenerabile”. Practic, se urmăreşte crearea unei noi capacităţi de producere a energiei termice, atenţie, din sursă geotermale, iniţiativă unică şi de referinţă în eficientizarea sistemelor termoenergetice şi reducerea preţului de vânzare către agenţii economici şi mai ales, către populaţie. „Proiectul se încadrează în prevederile Directivei 2012/27/UE, din 25 octombrie 2012 privind eficienţa energetică şi implicit în strategia europeană Energie 2020. De asemenea, proiectul se încadrează în prevederile Directivei (UE) 410/2018 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de C02 şi a sporirii investiţiilor în acest domeniu”, spun reprezentanţii Primăriei.

Sursa ziarulevenimentul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu